Mituri și concepții greșite legate de mersul la psiholog

Atât în România cât și în alte părți ale lumii, mersul la psiholog este încă un subiect tabu. Mulți oameni preferă să evite mersul la psiholog sau ca să îl lase ca ultimă soluție la problemele lor, lucru care poate prelungi procesul terapeutic și apariția schimbării. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece mersul la psiholog nu reprezintă norma ci excepția iar stigma asociată acestui lucru poate pune o presiune asupra celor care aleg să apeleze la ajutorul de specialitate. De asemenea, există încă numeroase mituri și concepții greșite legate de mersul la psiholog iar câteva dintre ele le voi prezenta în rândurile care urmează.

• Doar oamenii nebuni merg la psiholog.

Ideea de a fi „nebun” este asociată adesea tulburărilor în care sunt prezente episoade psihotice (ex: schizofrenia). Psihoterapia se adresează însă tuturor tulburărilor psihice de nivel clinic sau subclinic precum anxietate, depresie, fobii, etc., cât și autocunoașterii și dezvoltării personale, îmbunătățirii calității vieții și depășirii unor momente dificile pe care cu toții le putem întâlni. Alegerea de a avea grijă de sănătatea mentală este la fel de benefică precum cea legată de îngrijirea sănătății fizice. De altfel, cele două sunt în strânsă legătură, de unde și binecunoscuta expresie „Minte sănătoasă în corp sănătos”!

• Trebuie să te afli într-o stare foarte gravă ca să mergi la psiholog.

Așa cum am specificat mai sus, terapia se adresează tuturor tipurilor de tulburări psihologice, de intensități diferite (ex: depresie de intensitate medie vs depresie majoră), dar și persoanelor care doresc să îmbunătățească anumite aspecte pe plan personal, pentru care nu există diagnostic psihiatric. Durata terapiei va fi stabilită în funcție de intensitatea tulburării și de nevoile clientului. Ca și în cazul mersului la medic, cu cât problema este adresată mai timpuriu, cu atât durata terapiei se va reduce și rezultatele favorabile vor apărea mai curând.

• Psihologul va ști ce se întâmplă în mintea mea.

Psihologul nu deține puteri miraculoase care să îi permită să citească gândurile clienților săi. Desigur, eixstă anumiți indicatori nonverbali (vestimentație, comportament, mimică, gesturi) care îi pot semnala psihologului anumite lucruri despre client însă acestea sunt doar ipoteze care se confirmă numai în momentul în care clientul comunică terapeutului gândurile sale. Terapeutul nu se va baza pe ipotezele sale în concluziile făcute sau în alegerea planului terapeutic, ci pe acele aspecte comunicate de client și stabilite împreună cu acesta.

• Psihologul îmi va da sfaturi și imi va spune ce să fac.

Psihologul nu dă sfaturi și nici rețete de urmat în viață. Terapia presupune participarea activă a clientului care sub îndrumarea terapeutului va găsi cele mai bune soluții pentru problemele sale particulare.

• Ce vor crede ceilalți despre faptul că merg la psiholog?

Decizia de a merge la psiholog vă aparține în totalitate, așa cum tot dumneavoastră decideți ce veți mânca la cină. A spune cuiva despre asta este iarăși alegerea dumneavoastră. Cu siguranță terapeutul nu va spune nimănui despre venirea dumneavoastră la terapie deoarece în profesia de psiholog, ca și în alte profesii precum cea de medic sau avocat există o clauză de confidențialitate. Așadar, dacă ceilalți vor cunoaște faptul că dumneavoastră mergeți la psiholog va fi pentru că ați ales să spuneți cuiva despre asta. Orice alegere pe care o facem ne apaține în totalitate și ceilalți nu sunt în măsură să o judece!

• Va trebui să îi spun totul despre mine terapeutului, chiar și acele aspecte mai puțin plăcute.

Clientul alege ce, cât, și când îi spune terapeutului despre sine. Este recomandat ca relația terapeutică să se bazeze pe încredere și adesea, pentru a-l putea ajuta pe client, terapeutul are nevoie să cunoască cât mai multe detalii despre acesta însă clientul nu este obligat să împărtășească nimic din ceea ce nu se simte confortabil să o facă.

• Ce va crede psihologul despre ce îi spun? Sigur mă va judeca!

Pregătirea pentru a fi terapeut reprezintă un proces complex și de durată în care viitorul psihoterapeut învață să se cunoască pe sine dar și să dezvolte anumite abilități precum empatie, înțelegere, toleranță dar și capacitatea de a privi obiectiv situația unui client. Așadar un terapeut nu va judeca situația unui client ci o va privi obiectiv și va încerca să găsească cea mai bună soluție la problema clientului, împreună cu acesta.

• Psiholog…psihiatru, același lucru.

Greșit! Psihiatrul are o formare în domeniul medicinei în timp ce psihologul este format în domeniul psihologiei. În timp ce cunoștințele și obiectivele profesionale ale celor doi pot fi similare, competențele lor diferă. Spre exemplu, doar medicul psihiatru poate prescrie un tratament medicamentos în timp ce intervenția psihologului se rezumă la coaching, consiliere psihologică, psihoterapie, etc. Și medicul psihiatru poate face terapie cu pacienții săi însă ținta principală a sa este în patologie, în timp ce aspectele legate sanogeneză (autocunoaștere, dezvoltare personală, coping al situațiilor problematice) revin cu precădere psihologului. De asemenea, stabilirea unui diagnostic psihiatric îi revine iarăși medicului psihiatru. Mai multe detalii aici.

• Psihologul se va supăra pe mine dacă decid să termin terapia mai repede.

Indiferent de numărul de ședințe stabilit inițial, fiecare client are ritmul său propriu și schimbarea poate apărea mai repede. Din acest motiv dar și din orice alt motiv stabilit de client, terapia se poate finaliza înaintea termenului stabilit prin contract. De altfel, în contractul semnat între cele două părți se stipulează dreptul clientului de a renunța la terapie în orice moment, lucru de care terapeutul este conștient și pe care îl acceptă, fără a își schimba atitudinea față de client.

Cu siguranță mai sunt și alte mituri legate de mersul la psiholog însă eu mă voi opri aici, invitându-vă pe voi să identificați alte mituri dar și să încercați să le combateți!

Great spirits have often overcome violent opposition from mediocre minds.

Albert Einstein (1879-1955)