Cele 5 nevoi emoționale de bază

Atunci când ne naștem suntem puri, nu știm nimic despre noi și despre lume. Cu fiecare experiență avută, începem sa învățăm, construim fundația adultului care vom deveni. Potrivit teoriei schemelor cognitive, fiecare dintre noi avem 5 nevoi emoționale de bază. Dacă în perioada copilăriei și adolescenței aceste nevoi sunt satisfăcute corespunzător, atunci vom deveni un adult sănătos, care va ști să răspundă și să gestioneze într-un mod echilibrat majoritatea situațiilor cu care se confruntă. Atunci când însă aceste nevoi sunt frustrate, vom dezvolta reguli nesănătoase (scheme cognitive), pe care le vom aplica ulterior în majoritatea contextelor din viața noastră. 

Care sunt cele 5 nevoi emoționale de bază?

• Iubire, atașament, siguranță

Această nevoie este îndeplinită atunci când părintele are grijă de copil într-un mod în care acesta să se simtă în siguranță, protejat, iubit și înțeles. Dacă părintele este detașat sau absent emoțional, are grijă mai degrabă de nevoile fizice ale copilului, decât de cele emoționale, atunci copilul va extrage concluzii nesănătoase legate de relaționare, cum ar fi “Nimeni nu mă iubește”, “Voi fi mereu singur”, care vor influența modul în care el se va implica în relații pe viitor. Poate deveni foarte anxios în relație, fiindu-i teamă constant că partenerul îl va părăsi, sau va dezvolta un atașament evitant, și nu va crea conexiuni reale, pentru că astfel nu va suferi în cazul unei despărțiri.

• Acceptare necondiționată și libertatea de a ne exprima așa cum simțim și gândim

Copiii au nevoie sa iși poată exprima sentimentele, gândurile și nevoile liber, fără să se simtă judecați, vinovați sau să fie pedepsiți. Atunci când adultul înțelege, acceptă și îl ajută pe copil să își regleze emoțiile, această nevoie este îndeplinită. La polul opus, atunci când sunt înfrânați sau îngrădiți, copiii ajung să se îndoiască de ei, ajung să critice ei înșiși ce simt sau fac și tind să facă mai mult pe plac celorlalți, decât ce își doresc ei. De multe ori, la vârsta adultă, aceste persoane nici nu vor ști ce nevoi sau dorințe au ei, deoarece constant le-au suprimat. Asta conduce la o viață lipsită de autenticitate, sens, frustrare și dezamăgire.

• Autonomie, competență și simțul identității proprii

Fiecare copil are nevoie să își dezvolte propria identitate, învățând prin încercare și eroare, făcând lucruri potrivite vârstei sale, în urma cărora să își dezvolte abilități și să extragă concluzii. Dacă copilul este supraprotejat sau din contra, i se oferă prea multă responsabilitate la o vârstă fragedă, această nevoie va fi frustrată. Îi va fi teamă să își asume riscuri, să ia decizii singur, sau, la polul opus, va lua prea multă responsabilitate asupra sa, chiar și atunci când nu va fi cazul. 

• Relaxare, spontaneitate și joacă

Joaca facilitează exprimarea de sine, explorarea, dezvoltarea imaginației și a creativității, oferind și ocazia de a ne distra, versus a lua totul în serios. Dacă părinții sunt prea serioși sau concentrați pe obiective și rezultate, copilul nu va învăța relaxarea și spontaneitatea, iar creativitatea va fi redusă. Ca adult, acesta va fi mai focusat pe muncă decât pe timpul liber, simțindu-se chiar inconfortabil atunci când nu face „ceva util”. Acest aspect poate conduce la stări depresive și chiar dificultăți de relaționare.

• Limite realiste și auto-control

Implicarea părinților în relația cu copiii lor presupune și setarea unor limite realiste, astfel încât copilul să dezvolte auto-controlul, disciplina și să învețe să își asume responsabilitatea acțiunilor lui. Setarea limitelor e important să se efectueze ferm, dar cu blândețe.  Atunci când nu sunt setate limite, copilul se va dezvolta considerând că totul i se cuvine, și ulterior, se va frustra văzând că acest lucru nu este posibil. Pe de altă parte, dacă sunt setate prea multe limite, într-un mod rigid, iar părinții sunt prea stricți, copilul poate dezvolta un stil obedient în relația cu părinții, dar să ajungă să se revolte și să se opună limitelor și regulilor, în alte contexte. Ca adult el poate deveni la rândul lui foarte rigid, sau prea rebel, ceea ce poate să afecteze modul în care interacționează cu ceilalți.

Care sunt consecințele frustrării acestor nevoi?

În primul rând ajungem să extragem anumite concluzii și reguli despre noi și despre lume, care nu sunt sănătoase.

Să luăm exemplul unei persoane care a fost constant criticată și ironizată în perioada copilăriei. Aceasta va ajunge să creadă despre ea că “nu este suficient de bună”, că “greșeala nu este nicicum acceptată”, sau că “pentru a fi acceptată e nevoie să se comporte așa cum își doresc ceilalți”.

Aceste reguli vor influența modul în care persoana acționează. Modul în care poate acționa poate fi diferit, în funcție de context, sau mecanismul de coping antrenat preponderent în timpul copilăriei:

1. capitulare – va ajunge să creadă regulile și se va purta conform lor, asumându-și un rol de victimă. Spre exemplu, va face constant pe plac celorlalți și va fi foarte critică la adresa sa.
2. evitare – va evita situațiile care ar putea să confirme o regulă. Spre exemplu, va evita să ia decizii, de teamă ca ar putea lua o decizie greșită, ceea ce nu este acceptabil.
3. supracompensare – se va purta contrar regulii și o va contrazice. Spre exemplu, se va lăuda constant și va afișa o încredere exagerată.

Aceste reguli și comportamente ne pot fi de ajutor la vârsta copilăriei, întrucât ne aflăm într-un context asupra căruia nu avem control, suntem dependenți de adulții din viața noastră și tot ce putem face e să ne adaptăm situației. Din păcate însă, perpetuam aceste reguli și comportamente și la vârsta adultă. Ele funcționează ca un filtru, pe care îl aplicăm automat în diverse situații, chiar dacă sunt total noi și diferite față de contextul din copilărie. Spre exemplu, o persoană căreia i-a fost frustrată nevoia de atașament, și a avut părinți absenți și detașați emoțional, va interpreta situația în care partenerul nu le răspunde unui apel telefonic ca pe o posibilitate de a fi abandonați, chiar dacă motivul e cu totul altul. Astfel, începem să devenim îngrijorați și stârnim conflicte cu partenerul, care vor afecta relația și vor conduce în final la separare, exact ceea ce nu ne dorim. În consecință, aceste reguli și moduri de acțiune ne îndepărtează de împlinirea nevoilor noastre, și ajungem să trăim o viață diferită de cea pe care ne-o dorim cu adevărat.

Ce putem face?

1. E important în primul rând să fim atenți la noi, să ne dăm seama de emoțiile noastre și ce anume le cauzează, care sunt nevoile neîmplinite din spatele lor. Putem face asta prin a ține un jurnal zilnic, sau a ne monitoriza constant emoțiile și gândurile.
2. Identificăm tiparele de gândire și acțiune nefolositoare. Cum le-am format? Care au fost experiențele din trecut care au contribuit la formarea lor?
3. Identificăm situațiile din prezent în care repetăm acele tipare. Cu ce diferă situația din prezent, față de cea din trecut? Ne ajută să repetăm aceste tipare?
4. Identificăm propriile nevoi și dorințe, și moduri prin care putem să ni le îndeplinim. 
5. Lucrăm activ și exersăm modurile prin care putem să ne atingem nevoile.
6. Împărtășim celorlalți ce ne dorim și avem nevoie, de fiecare dată, pentru că doar așa vor ști. Nu ne putem aștepta ca ei să ghicească, sau să știe mereu ce așteptăm de la ei, doar pentru că le-am mai împărtășit dorințele în trecut.
7. Suntem atenți la noi, conștientizăm momentele în care repetăm tiparele vechi și alegem să facem diferit.
8. Putem apela la un specialist care să ne îndrume în acest proces.

Nu este ușor să spargem tiparele învățate în timp, însă este posibil, atât timp cât ne dorim și facem efort pentru asta :). Vă doresc o viață trăită cât mai autentic, în acord cu propriile nevoi, valori și dorințe!

Tu ce îți dorești?