Timid, dar asumat, am decis să scriu despre un subiect sensibil, și anume faptul că într-o zi nu vom mai fi. Doar citind asta, mă gândesc că e inconfortabil, nu e un gând care ne place, și e normal. Cu toții ne dorim să trăim cât mai mult, să fim fericiți, să avem o viață împlinită. Uneori însă, nu simțim asta, nu suntem satisfăcuți de viața noastră, nu facem lucrurile care ne plac, nu știm ce ne place, ce ne dorim, sau de ce avem nevoie. Si astfel începe să ne fie teamă că trec zilele, și nu mai avem timp…timp să facem tot ce ne-am dori.
Teama de moarte stă în spatele fiecărei temeri de ale noastre, dacă stăm sa săpăm suficient de adânc. Iar această teamă, este cu atât mai puternică, cu cât simțim că nu trăim viața pe care ne-o dorim, nu suntem împliniți sau nu avem o direcție clară, deoarece ne sperie gândul că într-o zi nu vom mai fi și am mai fi avut atât de multe de făcut.
Bronnie Ware, fostă asistentă care a lucrat în domeniul paliativ, a observat în discuțiile avute cu pacienții ei, faptul că oamenii au în general 5 regrete majore în fața morții:
- „Mi-aș dori să fi avut curajul să trăiesc viața pe care eu mi-am dorit-o, nu viața pe care alții și-au dorit-o pentru mine.”
- „Mi-aș dori să nu fi lucrat atât de mult.”
- „Mi-aș dori să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele.”
- „Mi-aș dori să fi fost mai aproape de prietenii mei.”
- „Mi-aș dori să îmi fi dat voie să fiu mai fericit/fericită.”
Cum ajungem să nu trăim viața pe care ne-o dorim?
Am scris ultimul articol despre cele 5 nevoi emoționale de bază ale noastre. Dacă în experiențele de viață timpurii, aceste nevoi de bază nu sunt îndeplinite, apar următoarele fenomene:
- Îmi formez anumite credințe despre mine și despre ceilalți, pe care le voi lua ca punct de reper în toate interacțiunile mele: „nevoile mele nu contează”, „ceilalți nu sunt disponibili pentru mine”, „trebuie să fiu mereu în top, greșeala nu este acceptată”, „oamenii te vor dezamăgi”, etc.
- Interiorizez vocea critică care a condus la formarea acestor credințe: devin eu critic cu mine și mă învinovățesc pentru ce fac greșit, îmi spun că nu voi reuși dacă îmi asum riscuri, îmi spun că nu merit apreciere decât dacă fac ceva extraordinar, etc.
- Dezvolt anumite mecanisme de a face față acestei voci critice și credințelor despre mine și lume: evit să îmi asum riscuri, să iau decizii, să încerc lucruri noi, rămân blocat la un job pentru că nu cred că merit mai mult sau îmi e teamă că nu voi găsi ceva mai bun, ajung să lucrez foarte mult, pentru a merita aprecierea celorlalți, mă îndepărtez de oameni din teama de a fi dezamăgit, etc.
Toate acestea, în momentul în care s-au format, au avut un rol adaptativ, m-au ajutat să fac față situației în care mă aflam. La momentul prezent însă, aplicând aceleași reguli, ajung să trăiesc o viață condusă de teamă, și nu o viață bazată pe ce îmi doresc sau am nevoie.
Cum pot începe să trăiesc o viață împlinită?
Cine sunt eu?
Putem începe prin a deveni conștienți de tiparele pe care ni le-am format, cum le-am format și care a fost rolul lor la acel moment. Mai apoi, putem să luăm fiecare situație din prezent în care tindem în mod automat să aplicăm aceleași tipare, și să încercăm să ne uităm obiectiv la ea – se mai aplică aceleași reguli? Mă ajută să acționez la fel în aceste situații?
Ce îmi doresc?
Odată ce am înțeles tendințele mele, modul în care le aplic și am decis că nu mă ajută, următorul pas este să identific ce îmi doresc eu cu adevărat. Într-o lume în care m-aș simți în deplină siguranță, cum mi-ar plăcea să fiu, să simt, să gândesc?
Identificați care sunt propriile nevoi și valori, acele lucruri care sunt importante pentru voi. Poate nu sunt ușor de identificat – puteți pleca de la ce vă place, ce apreciați în viață, sau, în situațiile în care v-a deranjat ceva, ce v-ar fi plăcut să se întâmple.
Acționez
O carte care mie mi-a plăcut mult este „Privind soarele în față” de Irvin D. Yalom. 2 idei cu care eu am rămas și care mi se par foarte utile, când vine vorba de a gestiona aceasta teamă, sunt:
- Trăiți o viață cu sens, o viață în acord cu valorile voastre, și ce e important pentru voi! Teama de a muri, apare cu atât mai puțin cu cât ma bucur mai mult de viață și nu las regretele să se adune.
- O schimbare de perspectivă – priviți ideea de moarte ca pe un motivator – „Da, într-o zi nu voi mai fi, deci e important să încep să trăiesc viața pe care mi-o doresc chiar de acum”. Atunci când mă uit cu teamă la moarte, mă voi bloca, voi căuta să mă protejez excesiv și voi ajunge sa nu mai trăiesc o viață împlinită.
Voi ce v-ați dori să faceți? Cum v-ar plăcea să arate viața voastră? Care e omul care ați vrea să fiți? Acționați chiar de azi, nu lăsați ca dorințele să devină un regret.
Psiholog Lidia Rusu 
Lasă un comentariu