Modul în care ne uităm la noi și la lumea din jurul nostru are un impact semnificativ asupra modului în care ne simțim și reacționăm. Poate că știți și voi persoane care, în situații similare, au reacționat diferit, iar diferența a făcut-o perspectiva lor asupra acelei situații. Sau poate chiar vouă va fost greu să înțelegeți de ce o persoană „exagerează” gravitatea unei situații, deoarece din punctul vostru de vedere nu pare atât de rău.
Ei bine, asta se întâmplă pentru că creierul nostru are nevoie de concret, și cataloghează informația nouă prin prisma informației vechi. Altfel spus, tendința noastră de a vedea lucrurile într-un fel sau altul este dată de experiențele anterioare (justificăm prezentul prin ochii trecutului). Spre exemplu, dacă ați mers la 2 interviuri de angajare și nu ați avut succes, o să credeți că nu sunteți în stare să aveți o prestație bună la interviuri, sau din contră, că angajatorii sunt rău intenționați și nu vă apreciază. Asta o să vă determine să nu mai doriți să participați la interviuri pe viitor, reducându-vă șansa de a avea job-ul dorit, iar emoțional o să simțiți multă frustrare, tristețe sau anxietate. Mergând și mai departe cronologic, puteți descoperi faptul că această gândire are rădăcini și mai profunde, în primele experiențe de viață și modul în care ceilalți au reacționat la „situațiile de eșec” în care v-ați aflat – faptul că ați fost pedepsit pentru note proaste sau pentru năzbâtiile pe care le făceați.
Sigur, acest mod de gândire nu este unul echilibrat, deoarece nu avem cum să prezicem viitorul! Fiecare situație este unică, chiar dacă pare că seamănă cu ce am mai trăit în trecut. Doar pentru că de 2 ori nu ne-a ieșit un lucru, nu înseamnă a 3-a oară va fi la fel, dacă ne dăm interesul și ne pregătim suficient. Ce știm sigur este că de 2 ori nu am avut succes, dar să spunem că sigur a 3-a oară va fi la fel, nu este logic. Este o probabilitate să fie așa, dar nu o certitudine absolută.
Cum recunosc un gând care nu este folositor?
Un gând nefolositor este în general caracterizat de unul dintre criteriile de mai jos:
- Nu este logic – ex: prezicerea viitorului, de tipul „sigur o să fiu judecat”, „sigur o să se întâmple ceva rău”, pentru că în mod logic nu am de unde să știu cu exactitate ce se va întâmpla în viitor.
- Nu este susținut de experiență, în ansamblul ei – dacă măcar o dată lucrurile au stat diferit față de cum mă raportez acum la mine sau la o situație, atunci nu este corect să spun ca tot timpul a fost așa. Spre exemplu, atunci când pun o etichetă – sunt incapabil, dar există măcar un lucru în viața mea pe care mă descurc să îl fac, atunci această afirmație nu este valabilă.
- Nu este de ajutor – este un gând care mă blochează, crează o emoționalitate negativă puternică și nu mă ajută de fapt în niciun fel să rezolv problema pe care o am în acea situație, din contră.
Conform modelului cognitiv-comportamental, există 10 moduri nefolositoare de a gândi:
Reprezintă acel tip de gândire în extreme, dihotomică, în care credem că dacă un lucru nu este ideal, atunci nu e bun deloc – mai bine renunțăm sau îl excludem din start.
Ex: „Dacă nu fac un lucru așa cum trebuie, mai bine nu-l fac deloc.”
Este atunci când tragem concluzii ferme pe baza unui eveniment izolat, sau unui număr redus de evenimente, concluzii pe care le considerăm valabile pentru o gama largă de situații.
Ex: „Nimic nu îmi iese bine.”
Numit și „gândirea în tunel”, este ceea ce facem atunci când ne concentrăm doar pe o parte a unei situații, ignorând-o pe cealaltă („vedem doar ce ne interesează” sau ne este familiar).
Ex: „Ne certăm des, relația asta nu funcționează.”
Se referă la situațiile în care, dintr-un motiv sau altul, nu luăm în considerare lucrurile bune care ni s-au întâmplat sau pe care le-am făcut.
Ex: „Nu am realizat mare lucru în viață.”
„Nu are ce să vadă la mine atrăgător.”
Sărim la concluzii atunci când presupunem că știm ceea ce gândesc ceilalți (citirea minții) sau atunci când facem predicții despre ceea ce se va întâmpla în viitor (prezicerea sorții).
Ex: „Ai făcut asta ca să mă enervezi pe mine.”
Dacă am avea o lupă prin care să ne uităm la fiecare situație, minimizarea ar face ca situația să pară mai puțin importantă decât este în realitate, în timp ce maximizarea (catastrofarea) presupune exagerarea proporțiilor unei situații.
Ex: „Când o să afle că nu mi-am terminat task-ul la timp, o să mă dea afară.” – maximizare
Apare atunci când credem că ce gândim este adevărat pentru că ne simțim într-un fel anume. E ca și cum ne-am spune că „simt, așa că este”, în loc să ne uităm la dovezi reale, concrete.
Ex: „Îmi e teamă de evenimentul ăsta, cred că o să iasă rău.”
Este un mod de gândire rigid, în care nu luăm în calcul decât o variantă, care 𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘦 să se adeverească. Desigur, asta nu e întotdeauna posibil, iar când ne raportăm la noi, cuvinte precum „trebuie”, „este obligatoriu” sau „neapărat” ne pot face sa ne simțim vinovați, sau ca și cum am fi dat greș înainte de a începe ceva. În relație cu alte persoane sau situații, atunci când ne gândim că cineva „trebuie”… sau ceva „trebuie”…., simțim adesea frustrare sau dezamăgire.
Ex: „Trebuie să fii punctual, nu se poate altfel.”
Se referă la toate etichetele pe care ni le punem nouă sau celorlalți, fără să vedem imaginea de ansamblu.
Ex: „Nu sunt bun de nimic.”
„Nu ești capabil să îți ții cuvântul.”
„Sunt un idiot / prost / fraier”.
Personalizarea apare atunci când te învinovățești pentru tot ce merge rău sau ar putea să meargă rău, chiar și atunci când ești doar parțial responsabil sau nu ești responsabil deloc. În sens invers, blamarea se manifestă atunci când învinovățești pe cineva 100 % de ceva de care ai fost responsabil parțial sau total.
Ex: „Anul ăsta firma a avut încasări mai mici și e doar vina mea, că nu am dat mai mult.”
Cum ți se par cele 10 stiluri de gândire nefolositoare? Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești așa?
Psiholog Lidia Rusu 
Lasă un comentariu