Tot ce ai nevoie să știi înainte să începi un proces terapeutic
Dacă te gândești de mai mult timp să începi un proces terapeutic, dar nu ai făcut-o până acum pentru că ai încă anumite neclarități, uite care sunt cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit până acum de la clienții mei sau potențialii clienți, și răspunsurile pentru fiecare.
Cum funcționează terapia?
Psihoterapia presupune intervenția psihologică în sănătate și boală, cu ajutorul unor tehnici validate. O persoană care se va implica într-un proces terapeutic va începe prin a explora lucrurile care i se întâmplă în prezent, dar și alte momente semnificative din viața sa, astfel încât să înțeleagă și să conștientizeze mecanismele psihologice din spatele emoțiilor și acțiunilor sale. Mai apoi, cu ajutorul unor tehnici, va reuși să își dezvolte noi abilități pentru a gestiona momentele dificile pe care le întâmpină sau pentru a își atinge obiective personale.
Prima ședință este în general de explorare, urmând ca din ședința 2 să se stabilească o listă de probleme/obiective terapeutice, care vor fi abordate pe rând.
Psihoterapeutul va funcționa ca un ghid – îți va pune întrebări, îți va oferi explicații pentru lucrurile pe care le întâmpini, te va învăța anumite tehnici, te va purta prin diverse scenarii pe care să le analizezi, îți va reflecta lucrurile pe care le observă, îți va propune exerciții pe care să le practici acasă. Tu vei fi însă cel care va face munca și tot ce faci este în totalitate responsabilitatea ta :). Asta este și vestea bună – progresul ți se va datora în totalitate ție.
Este bine să știi că există mai multe forme de psihoterapie, marea diferență constând în modul în care sunt explicate problemele cu care te confrunți și tehnicile folosite. Terapia cognitiv-comportamentală spre exemplu are la bază faptul că modul în care ne simțim într-o anumită situație este cauzat de perspectiva noastră asupra situației. Înainte de a începe un proces terapeutic, îți recomand să studiezi tipurile de psihoterapie și să descoperi cu care rezonezi mai mult.
Cât mă costă?
Psihoterapia poate fi un proces costisitor, mai ales pentru că se întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Prețurile diferă în funcție de experiența terapeuților și nivelul lor de specializare (practicant-supervizare, practicant-autonom, specialist-autonom, principal). Multe companii au început să includă acest beneficiu pentru angajați, făcându-l mai accesibil.
Dacă îți dorești să începi un proces terapeutic, dar nu ai resursele financiare necesare, e bine să știi că sunt terapeuți care lucrează cu CNAS (găsești listele pe paginile locale ale CNAS).
Cât durează?
Ședințele de psihoterapie individuală durează în general 50 min, iar cele de psihoterapie de cuplu 75 min. Totuși, această durată poate să difere de la un cabinet la altul.
Online sau la cabinet?
Studiile arată că atât psihoterapia online cât și cea în format fizic sunt la fel de eficiente. Alegerea formatului este mai degrabă o chestiune de preferință. În practica mea am clienți care preferă să avem ședințele exclusiv online, exclusiv fizic, sau hibrid. Tehnicile sunt aceleași iar impactul la fel de puternic, așadar poți încerca varianta care are mai mult sens pentru tine.
Câte ședințe sunt necesare?
Acest lucru depinde foarte mult de la caz la caz – intensitatea problemelor experimentate, nivelul de conștientizare, experiența anterioară cu psihoterapia, nivelul de implicare din afara psihoterapiei. În general, eu recomand un minim de 5 ședințe pentru a reuși să dobândești câteva tehnici de bază (îți amintesc că prima ședință este de explorare).
În general, problemele care se văd în prezent, sunt susținute de mecanisme psihologice care au fost dezvoltate și practicate ani de zile. Nu poți face schimbări de pe o zi pe alta. Este nevoie de răbdare, conștientizare și experiențe noi repetate pentru a avea efect. Unii clienți se pot simți mai bine chiar după prima ședință, și asta pentru că simpla împărtășire într-un cadru sigur este liniștitor. Totuși, este o diferență între „feeling better” și „getting better”, ultimul având nevoie de timp pentru a se întâmpla.
Numărul de ședințe depinde și de tipul de psihoterapie ales. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este considerată a fi de scurtă durată – 10-12 ședințe, având protocoale bine definite. Psihanaliza se poate întinde și pe parcursul mai multor ani.
Cât de des ar trebui să vin?
Pentru început, eu recomand o ședință pe săptămână. Dacă problemele sunt intense, pot fi necesare chiar două întâlniri pe săptămână. În timp, pe măsură ce începi să înveți și să stăpânești anumite tehnici, și se văd îmbunătățiri în modul în care te simți și acționezi, se va reduce frecvența la 2 săptămâni, lunar, și mai apoi la nevoie. Scopul nu este să rămâi în terapie pe o perioadă nedefinită, ci suficient până reușești să practici independent strategiile învățate.
O să reușesc să scap de toate emoțiile negative?
Nu, și realitatea este că nici nu ar fi bine să se întâmple asta. Imaginează-ți cum ar fi să pierzi pe cineva drag și să nu fii trist, ci din contră. Emoțiile negative au un rol funcțional în momentele dificile și avem nevoie de ele. Ce vei reuși să faci însă este să înveți să accepți și să îți crești toleranța pentru aceste emoții negative, care inevitabil vor apărea, și să înveți strategii cu ajutorul cărora să le gestionezi, astfel încât să fie mai puțin intense și să dureze mai puțin.

Ar trebui să iau și medicamente?
Depinde. Dacă suferi de o tulburare psihologică care te afectează puternic și te împiedică să mai funcționezi optim, medicația poate fi de mare ajutor mai ales la început. Aceasta va ajuta la reglarea emoțiilor din punct de vedere chimic, astfel încât să poți să fii mai receptiv la terapie. Psihoterapeutul îți poate recomanda să apelezi la un medic psihiatru pentru includerea medicației în tratament, doar în cazul în care va observa dificultăți semnificative în procesul terapeutic. Altfel, psihoterapia ca variantă unică de intervenție poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor terapeutice.
Nu am probleme așa de grave. Ar trebui să încep acum?
Psihoterapia nu este doar pentru probleme grave, de ordin clinic. Din contră, majoritatea persoanelor care apelează la psihoterapie în cabinetele sau clinicile private se confruntă cu dificultăți obișnuite, pe care le putem experimenta fiecare dintre noi. Ideal ar fi să nu lași problemele să se agraveze, și să începi cât mai repede. Uite câteva lucruri care ar putea indica necesitatea de a merge la terapie:
- te confrunți cu stări emoționale negative de mai mult timp, și nu ai găsit încă strategiile prin care să le gestionezi eficient
- nu înțelegi care este cauza emoțiilor tale
- ai gânduri negative recurente
- faci lucruri care nu îți plac, dar îți este greu să renunți la ele
- nu înțelegi de ce faci iar și iar aceleași lucruri, și te învinovățești pentru asta
- nu te simți înțeles de prieteni sau familie atunci când le împărtășești ce simți
- simți nevoia să vorbești cu cineva despre lucrurile care te apasă, și să te eliberezi
- îți este greu să vorbești despre ce simți sau să creezi relații apropiate cu ceilalți
Mă puteți ajuta și cu o evaluare psihologică?
Da și nu. Dar ca să înțelegi mai bine la ce mă refer, voi face o clarificare legată de rolurile psihologilor.
Psihologul este o persoană care a absolvit facultatea de psihologie, și este un termen general, cum este cel de medic. Psihologii pot activa în 4 domenii: (1) psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, (2) psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, (3) psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, (4) psihologie în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. În funcție de specializarea pe care o alege, psihologul va avea competența de a exercita anumite activități specifice.
Psihoterapeutul este psihologul care s-a specializat în domeniul psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, subcategoria psihoterapie. Psihoterapeutul se focusează în primul rând pe intervenție, și nu pe evaluare și diagnostic. El poate face evaluări în scop terapeutic, fără să elibereze însă un aviz sau un certificat clientului. Evaluarea va fi făcută doar pentru a își putea structura intervenția, însă, pentru o evaluare avizată, psihoterapeutul va colabora cu un psiholog clinician sau cu un medic psihiatru.
Dacă ai nevoie de avize sau certificate psihologice în scopuri practice – ex: la comisia de handicap, pensie, la școală, în caz de divorț, etc. , ar trebui să apelezi la un psiholog clinician. Unii psihologi pot avea dublă competență – psihoterapie și psihologie clinică, însă nu este obligatoriu să fie așa. Dacă dorești să vezi lista completă a psihologilor clinicieni și a psihoterapeuților atestați de Colegiul Psihologilor din România, poți verifica aici.
Dacă nu o să îmi placă?
Este posibil să se întâmple asta! Procesul psihoterapeutic nu este întotdeauna confortabil, și în general, înainte să fie mai bine, va fi mai rău. Mai mult, poate nu rezonezi cu terapeutul ales sau cu forma de terapie practicată de acesta.
Dacă simți că nu îți place în terapie, ia-ți câteva momente și analizează ce anume nu funcționează pentru tine – este ceva inconfortabil legat de proces? sau poate ceva legat de ce a spus sau a făcut terapeutul? Încearcă să îi comunici asta terapeutului, înainte de a renunța. În general noi avem tipare similare în relațiile din viața noastră, iar relația terapeutică nu e o excepție. Gestionând un moment dificil în relația terapeutică, va fi un prim pas pentru a face asta și în alte relații din viața ta.
Dacă nici asta nu funcționează, nu îți face griji, poți oricând să renunți la procesul terapeutic în acel cadru, fără să ai vreo obligație. Te încurajez să mai încerci și cu altcineva, înainte să decizi că terapia nu este pentru tine.
Sper că te-au ajutat aceste răspunsuri! Dacă mai ai și alte întrebări, sau vrei să începi un proces terapeutic cu mine, te invit să îmi lași un mesaj.


Lasă un comentariu